De la 10k la 100k euro lunar

Standard

Acum un an discutam despre cum îmi imaginez că voi ajunge de la 3000E la 9000E lunar.  Din păcate planul nu a coincis deloc cu realitatea. Dar rezultatul e același. Anul acesta întrebarea devine, cum transformăm 10k Euro în 100k Euro lunar. Începem cu observațiile:

Anul trecut visam că îmi voi tripla salariul  lunar din propria mea profesie(programator) fiind mai bun.  A fost foarte naiv, pentru că a crescut cu doar 25%.  Salariul a crescut dar nu a crescut de 3 ori. Ce s-a intamplat în  realitate? Afacerile mici în paralel cu jobul meu (inclusiv închiriatul casei pe Airbnb) s-au dovedit o metodă mult mai eficientă de scalare a veniturilor.

Pentru referință un salariu de programator în Olanda poate ajunge pînă la 4000E net pe lună iar din Airbnb poți face 2000-3000 pe lună. Încă o afacere mică și ajungi la 10.000. O să țin pentru mine detaliile despre ce afacere anume dar pot da exemple (Curierat, Magazine online de diferite tipuri).
Observație: Cînd veniturile cresc la 10.000, cheltuielile cresc și ele de 3 ori.

Observație pozitivă: E mult mai ușor să faci bani din afaceri mici , decît fiind angajat în orice companie din lumea asta.

Observație pozitivă 2: Dacă te asociezi cu oameni cu idei, ai de cîștigat: ideile lor inevitabil curg spre tine și invers.

Observație tristă: Disciplina financiară e o misiune imposibilă.

Care e planul să scalăm veniturile de la 10k la 100k? Din păcate nu e deloc sigur. Din fericire există un plan: Să extindem pe orizontală numărul de afaceri mici care aduc venituri (cumpărarea la a doua casă și închirierea ei?) cît și 1-2 tentative de a crea o companie pentru piața Europeană(De software) sau să exintem una din afacerile existente la nivel European. Șansele de reușită? Poate 10%. E evident că singura soluție este să oferim utilitate reală oamenilor acestei planete la scară largă, să producem ceva util pentru ei (Există un plan secret, pe quora există multe idei de afaceri).  Cu siguranță că se poate crea o companie cu venituri de 100.000E. Așteptările mele realiste e că cheltuielile vor crește pe la 25.000-40.000 dacă va fi cazul să reușim.
Aventura asta e grozavă și îmi face viața frumoasă și plină. Dacă aș considera să mă opresc ar fi după ce aș fi asigurat cu bani pînă la bătrînețe ( Economii de peste 1 mln de Euro poate? Nu știu). Între timp îi ajutăm pe cei care ne-au ajutat la rîndul lor, dăm înapoi la cei care ne-au ajutat să ajungem înainte. (Ce ziceam despre creșterea cheltuielilor).

Dacă aveți idei despre următorii pași , investiții rezonabile, ascult întotdeauna. Ne auzim la anul

PS: O idee nu aduce nimic dacă nu o pui în practică. Idei de afaceri are fiecare al doilea om. Afaceri are unul dintr-o mie. Diferența dintre o idee și un om de succes e o cantitate mare de muncă pentru a proteja și crește acea idee.

 

 

Cum să ajungi de la 3000euro/lunar la 9000 euro lunar în 12 luni: Pentru programatori.

Standard

S-ar părea că întrebarea adevărată e cum să ajungi de la 0 la 3000 euro lunar. Această întrebare are un răspuns simplu și îi dedic timp întîi ei:

  1. Angajează-te ca programator.
  2. Învață Arhitectură, Algoritmi, TDD, Clean Code,version control și continous integration și citește zilnic despre domeniul tău de activitate.
    Deși e varianta scurtă cele 2 puncte urmărite zilnic te ajută să ajungi la un 3000 euro pe lună în cam 1 an într-o țară UE. O persoană care cîștigă 3000/lună în UE, trăiește la fel ca un programator care cîștigă 1500/lună în Moldova. Ba chiar moldoveanul va salva mai mulți bani.Așadar 1500euro în Moldova sunt echivalenți cu 3000 în UE.

Planul privind cum să ajungi de la 3000 la 9000 pe lună în următoarele 12 luni.
1. Fii primul în domeniul tău: Algoritmi, să ai software pe github la care contribui si tu, Arhitectura (specialitatea mea), TDD șamd. Citește zilnic știri din domeniul tău specific de activitate. Muncește mult pentru asta.

2. Contribuie activ la proiectele facebook care sunt open source, google și alte companii mari. Ridică-ți nivelul de programator astfel încît codul tău să fie acceptat de inginerii acestor companii. Acești ingineri cîștigă foarte mult de regulă.

3. Creează proiecte mici open source pe github. Nu uita de teste, o unealtă open source care nu poate fi testată e cu greu acceptată.

4. Publică articole privind domeniile tale de interes. Eu voi publica despre arhitectură și clean code.

5. Propune serviciile tale de consultant altor companii care au nevoie de cursuri pentru programatorii lor pentru că toți programatorii se întreabă cum e codul curat. (Acest bussines poate fi foarte profitabil pana la cîteva mii de euro pe luna).

6. Propune-te ca speaker la evenimente. Cînd te refuză ca speaker(m-au refuzat) organizează-ți propria conferință pe iOS/android.

7. Succes. Dacă ai muncit un an așa ai ajuns la un nivel la care te poți angaja la o companie mare GOOG, APPL cu un salariu de 100.000/ an sau la un startup care apreciază un inginer bine calificat. Dar dacă ai depus atîta efort și ai învățat alte companii cum să facă cod bun, cred că îți poți face propria ta companie în acest moment, în care să aduci proiecte și să fie executate profesionist. Dacă ai propria companie, 100.000/an sunt fărîmituri. Baftă și nu uitați, salariul nu se ține în chiloți și nu e o rușine să discuți despre el.

Îl ultimă instanță e important să fii competent tehnic și să înveți în continuu. Restul va veni de la sine. Eu mult timp nu am știut ce să învăț dar acum că văd clar ce urmează și vreau să știe și alții asta.

Din punct de vedere uman nu pot să înțeleg de ce alții își ascund secretele și cunoștințele pentru ca nu cumva alții să ajungă la nivelul lor. Eu cred că dacă împart cu alții ce crezi, devii și tu mai bun.   Și nu nu-mi plac banii, dar ceea ce se poate face cu bani îmi place 🙂

Professional Software Engineer

Standard

There is a lot of software out there which is developed in an unprofessional way.
Here are my rules on how to hire and recognise a professional software developer:

The TL;DR; version. A professional software developer is like a black box: you make the order and he gives you a piece of good software. Whenever you change the order, he already expected it so he’s quick to give you a new product without complaining. He keeps the annoying details to himself and delights you with new features.

A professional software developer:

  1. Has a suite of unit tests which covers all of his code and provides certainty that the code works, and those tests run instantly. Those tests keep his code clean, so if you decide to give the project to someone else, that person can pick it up instantly.
  2. A professional software developer makes use of his unit tests to vastly reduce the number of manual testers needed for his team. Manual testing is hard, error-prone and expensive.  He is annoyed when a bug passes through his unit tests and makes sure it doesn’t happen next time.
  3. A professional software developer always keeps a decoupled architecture. The User Interface is decoupled from core logic so he is always able to change the UI with almost no architectural changes. He is also able to change the database storage mechanism, from a txt file to a sql file, without major architectural changes. App architecture should not depend upon storage mechanisms, frameworks or UI.
  4. Keeps the code on his main branch in an always-shippable state. He works on a separate branch and only merges that code when the feature is ready. Thus he can always show his work.
  5. He is accountable and responsible. A professional software developer makes all the technical decisions himself and only informs clients of what they need to know feature-wise. He does not relegate technical decisions to managers or clients and then complains when they make the wrong decisions.
  6. He provides optimal software and accurate estimates. He tries to make the best product for you.
  7. Is well informed and keeps up to date with the technology stack he is working with.
  8. Does not hold religious beliefs about languages or frameworks. His knowledge covers at least a few truly different languages/ platforms.

Inginer Software: Etica față de testeri

Standard

Din moment ce îmi petrec mult timp în compania testerilor și developerilor mi-am compus de-a lungul timpului un scurt ghid pentru programatori. Un set de reguli bazate pe ideea de corectitudine față de oamenii care testează lucrul nostru.

Știm cu toții că testerii au de efectuat teste rapide, teste de regresie.Au de scris suite noi teste au de automatizat au de rulat teste pe 2-3-4 versiuni de sistem de operare și pe 4-5 browsere sau tipuri de telefon.

Pe scurt, o cantitate mare de efort intelectual e necesară și e anormal să continuăm starea curentă în care insultăm practic zi de zi acest grup de oameni. Cum este să-ți permiți să insulți testeri cînd iubita ta lucrează tester și e insultată de alți programatori care se consideră superiori. Este unul din multele aere pe care ni le dăm ca programatori. Vorbesc la plural pentru că și eu am făcut asta. Așadar listă:
1. Un programator nu va insulta niciodată un tester.

2. Un programator nu se va considera sau declara intelectual superior unui tester.

3. Un programator nu va pretinde la întîietate sau face glume în prezența unui tester pe seama acestuia.

4. Un programator nu va încerca să umilească testerul  pretinzînd că erorile raportate nu există.

5. Un programator responsabil își va asuma vina pentru erorile raportate.

6. Un programator responsabil nu trimite testerul la echipa de pe API sau frontend să se lămurească acolo. Un programator preia problema de la tester și purcede să o rezolve cu echipele corespunzătoare.

7. Un programator nu livrează produse sub nivelul de calitate acceptat sperînd ca testerul să nu detecteze erorile.

8. Un programator își testează singur softul și îl livrează spre testare doar după ce este convins că testerul nu are ce găsi. (Nota redacției: Testerul întotdeauna găsește ceva).

9. Un programator nu se consideră mai deștept decît cei care testează la infinit aceleași lucruri pentru că el singur știe că el scrie cod cu Copy-Paste de pe stackoverflow.

10. Un programator își tratează onorabil colegii indiferent de șansa la educație pe care ei (n)au avut-o sau cariera pe care au ales-o.

Sînt/Sunt/Sânt? Care e varianta corectă?

Standard

Varianta corectă o găsim la sfîrşitul textului.

Sunt sau sînt

 Î nu se pronunţă ca U, e o diferenţă mare între ele, oricine o poate observa rostind de mai multe ori literele şi fiind atent la ce se întîmplă în propria gură în acest timp. La Î se folosesc limba şi palatul gurii pentru rezonanţă, iar pentru U se folosesc buzele, care sînt ţuguiate şi lasă să treacă aerul printr-un orificiu strîmtat. E normal să pronunţi Î în loc de U cîteodată, asta este reacţia normală. SÎNT este rostit mult mai uşor decît SUNT, chiar şi pentru faptul că de multe ori cînd zici S îl zici şi pe Î cu el, adică spui SÎ. Întoarcerea din 1993 la SUNT a fost (şi este) o greşeală din punct de vedere practic, face vorbirea mai greoaie, mai puţin curgătoare. Se jertfeşte deci comoditatea actului vorbirii pentru a arăta înrudirea cu latina, pe care nu mai dă nimeni nici două parale în ziua de azi, cînd foarte multă lume foloseşte cuvinte englezeşti (de ex. SITE, pronunţat SAIT), în detrimentul celor de origine latină (românescul SIT, provenit din latinescul SITUS).

î din a sau î din i?

Acuma despre scrierea cu Î din I faţă de cea cu Î din A. Trebuie luat în considerare şi aspectul fonetic. Sunetul Î (scris Î sau Â) nu are nici o legătură cu sunetul A, deci e absurd să fie scris Â, cu excepţia binecunoscută (cuvintele derivate din “român”). Iarăşi, se poate face testul pronunţiei şi se observă că la A se deschide gura larg, pe cînd la I şi Î nu. I şi Î sînt înrudite, ambele folosesc palatul gurii. I foloseşte partea din faţă a palatului, Î pe cea centrală (de la mijloc). “A” nu foloseşte palatul, la acest sunet se deschide gura şi se lasă să treacă aerul.

Modificarea din 1993 (cea care l-a introdus pe î din a) a fost făcută la modul amatoristic, contra argumentelor specialiştilor. Rezultatele ei sînt dezastruoase, există o groază de persoane care habar nu au de excepţiile de la regula din 1993, de exemplu folosirea exclusivă a lui “î” în interiorul cuvintelor compuse (reîncercare, nu reâncercare) sau la sfîrşitul cuvintelor (coborî, nu coborâ, deşi există coborâre). E normal să se întîmple aşa, folosirea lui “â” în interiorul cuvintelor duce la probleme de care limba română scrisă nu are nevoie.

Să ne mai reamintim şi disputele pe care le-a stîrnit după căderea regimului decizia Academiei Române de revenire la dubletul î din i – â din a. La mijloc a fost iarăşi un joc politic. Înalta instituţie ştiinţifică se compromisese grav de-a lungul deceniilor de comunism. Înainte de 1989, în fruntea ei ajunsese… Elena Ceauşescu, soţia dictatorului-cizmar. Burduşită cu pseudo-savanţi deveniţi membri doar datorită obedienţei ideologice, Academia s-a văzut in 1990 supusă unor critici vehemente din partea noii societăţi civile. Un memoriu semnat de sute de intelectuali a acoperit întreaga primă pagină a unei ediţii din România Liberă, singurul ziar independent al momentului. In atari condiţii, cuiva i-a venit o idee „salvatoare“: ce-ar fi dacă ar face Academia o demonstraţie de „anticomunism“?! Cum?: „demascîndu-l“ pe î din i ca fiind „de inspiraţie sovietică“ şi impunînd întoarcerea la â din a. Singurii membri lingvişti au boicotat – de altfel – iniţiativa (Emanuel Vasiliu a votat împotrivă, iar Ion Coteanu s-a abţinut, deşi era un susţinător al puterii „neocomuniste“ de atunci). Degeaba. Şi tot degeaba au pledat colegii lor de meserie şi mare parte a elitei noastre intelectuale cum că simplificarea scrierii e utilă, că alternarea celor două simboluri grafice pentru acelaşi sunet induce confuzie sau că doar unele cuvinte care conţin sunetul î vin din latină. Degeaba numeroasele articole şi studii raţionale care s-au publicat pe această temă. Aşa se face că şi astăzi, după peste un deceniu, în ciuda normativului Academiei, principalele reviste culturale româneşti (între care Observatorul Cultural) şi o serie de edituri importante continuă să folosească scrierea doar cu î din i…

 

PS: Varianta corectă este sînt.

Dr. House sau Dr. Sherlock Holmes

Standard

Dacă-l cunoaşteţi pe unul din cei doi protagonişti şi vă place măcar unul dintre ei , veţi găsi cu siguranţă multe detalii interesante în articol. Îl numesc articol dar nu cred că e mai mult decît nişte propoziţii unite , simbolic aşa, între ele. Dr Gregory House e protragonistul serialului cu (aproape) acelaşi nume. Un doctor cu o inteligenţă acută capabil să desfacă noduri marinăreşti cu forţa minţii. Ceea ce  unii ar numi geniu. Serialul se întinde deja de-a lungul a 8 sezoane şi , contrar lui brîncuşi coloana s-a terminat aici. Sherlock Holmes este personajul fictiv al scriitorului scoţian. Un detectiv privat ale cărui deducţii aproape miraculoase fascinează şi plictisesc(după ce sunt date în vileag).Atît cartea cît şi filmul despre Sherlock Holmes(filmele!) sunt captivante şi le recomand călduros(iarna) şi răcoros(vara). Asemănările dintre cele două personaje sunt mai multe decît mi-am imaginat şi din cele mai plăcute. Ambii nu acceptă să rezolve decît cazurile care sunt oarecum interesante şi provoacă mintea. Trăiesc amîndoi pe strada Baker 221B. Sherlock Holmes foloseşte cocaină recreaţional, Dr. House consumă Vicodin(pentru a-şi calma durerile, spune el). Dr House cîntă la o Gibson Flying V electric guitar  iar Sh. Holmes la vioară(aptitudine pe care nu şi-o pierde nici în film). Creatorul personajului Dr. (Gregory) House ,David Shore  mai spune că House e o anagramă a numelui Holmes->Homes(case). Atît House cît şi Holmes au un singur prieten bun, dr. James Wilson respectiv, dr John Watson, ambii doctori , ambii mai puţin dotaţi intelectual şi ambii fascinaţi de House şi Holmes. De asemenea de-a lungul serialului apar diferite referinţe la Irene Adler(prezentă şi-n nuvelă(Un scandal în boemia) şi-n film), profesorul Moriarty şamd şamd. Unul din citatele cele mai des sonorizate ale lui Sherlock Holmes este acesta:”După ce ai eliminat imposibilul, ceea ce rămîne , deşi improbabil, trebuie să fie adevărat”. Mă aştept, în continuare la o invazie de personaje Holmsiene la televiziune, de toate profesiile.Asta doar aşa, ca să-i flateze pe studenţeii de la facultăţi , să-i inspire, ceea ce , cred eu nu e un lucru rău. Adevăratele înfrîngeri sunt renunţările la vis ©.

FILM AMERICAN CU POLIŢIST

Standard

Articolul este preluat de pe situl răposatului George Pruteanu.

http://www.pruteanu.ro/6atitudini/2007.08.09-film.htm

“Poliţistul american e în maşină. Dacă e afro-american (adică negru), e cu un alb. Dacă e alb, e cu un afro-american. Indiferent de culoarea pielii, are ochelari de culoare închisă, foarte şic. Dacă nu e divorţat, merge spre casă, unde îl aşteaptă soţia şi cei doi copii; ea i-a telefonat să cumpere şi o pungă mare cu, fiindcă de obicei e Crăciunul sau Thanksgiving sau altceva de genul ăsta. El a cumpărat punga şi conduce liniştit – dar… ori sună telefonul, ori vede ceva foarte suspect la intersecţia străzii 47 cu strada 49.

Fireşte că va interveni. Dar Oamenii Răi fug. El, după ei. Începe cursa de maşini. Acesta e un prilej perfect pentru a se face reclamă indirectă rezistenţei incredibile a unor mărci de automobile. Maşinile se izbesc una de alta, se freacă de stîlpi, coboară hurducăind prin rîpe de pe un tronson al autostrăzii pe altul, sparg uşi de lemn sau de tablă, încasează sute de gloanţe, sar zeci de metri în vîrfuri de pantă, cad de pe poduri – şi n-au nici pe dracu’, merg înainte, zici că-s Dacii, nu alta. Maşinile intră cu 160 la oră pe străzi înguste de doi metri, hîrşîind zidurile, trec prin pieţe unde invariabil spulberă tarabele cu mere, pere şi fructe exotice, obligă zeci de pietoni paşnici să plonjeze spectaculos în stînga şi în dreapta şi, după ce au produs pagube de miliarde de dolari, pînă la urmă ajung undeva. Normal e ca maşina urmărită să se oprească într-o vitrină. Undeva e, de regulă, ceva labirintic, un depozit cu mărfuri puse în şiruri şi coloane care formează culoare înguste. (Dacă urmărirea e într-un spital, se vor răsturna cîteva cărucioare de handicapaţi. Dacă e într-un restaurant, cineva precis va parcurge un coridor pe o masă cu rotile de pe care vor cădea farfuriile cu mîncare, iar urmăritorii vor aluneca pe ele). Deci, poliţistul şi Oamenii Răi se fugăresc şi se pistolează pe acolo. Poliţistul e şmecher, el găseşte o tigaie, ceva, şi o aruncă în partea cealaltă, Oamenii Răi se precipită să tragă într-acolo, prilej pentru poliţist să mai secere cîţiva. Oamenii Răi sunt mulţi, dar în privinţa coeficientului de inteligenţă stau extrem de prost. Şi capacităţile lor de luptători lasă de dorit. Cînd se întîlnesc faţă-n faţă cu poliţistul care a scăpat revolverul din mînă şi n-are decît o rangă, ranga e mai iute decît glonţul. Dacă n-are rangă, poliţistul găseşte iute un buton pe care să apese – şi infractorului îi cade ceva mare şi greu în cap.

După un timp, poliţistul i-a lichidat pe ciraci şi a rămas numai cu Banditul Ăl Mare. Aici, el greşeşte şi banditul îndreaptă pistolul spre el. Situaţia pare fără ieşire. Dar defectul banditului e logoreea: ori îi spune poliţistului ce combinaţie grozavă a făcut şi-i oferă şi lui 2.000.000 de dolari, ori îi trînteşte nişte fraze parşive şi umilitoare, fapt e că trăncăneşte în loc să tragă. Cum-necum, poliţistul scapă. Dar şi banditul. Soţia divorţează. Şeful e foc şi pară (telefon „de sus”?). Îi ia cazul. Supărare mare. Poliţistul, de ciudă, se duce la w.c. să urineze, şi acolo, în faţa pisoarului (secvenţă sine qua non), un coleg care făcea acelaşi lucru primeşte un telefon. -E pentru tine! Banditul îi spune că ha-ha, degeaba s-a zbătut, peste 15 minute Sediul Cutare va sări în aer. (Pe lîngă pălăvrăgeală, lăudăroşenia e al doilea mare cusur al Oamenilor Răi. Dacă tăceau, scopu-şi atingeau). Poliţistul, val-vîrtej la prietenul său, specialist în calculatoare: să găsească iute codul de acces. Ăla transpiră 5 minute şi-l găseşte. Poliţistul opreşte un elicopter, îl rechiziţionează lăsînd pilotul să bombăne, şi fuge la Sediu. Acolo, lasă elicopterul pe pilot automat şi el îşi dă drumul pe o frînghie, intrînd prin spargerea unui geam. O secretară frumoasă îi sare de gît (toate femeile americane au ele iniţiativa), el o respinge, mai sunt 2:38 minute. Aleargă, zona Y, tap-tap codul de acces. Uşa hrrr se deschide, enervant de încet. Asta e camera H. Împuşcă broasca, intră. Acolo e Banditul Mare. Luptă rapidă, Banditul Mare se repede, fentă, şi Banditul Mare zboară urlînd pe geam, în ralanti, de la etajul 57. Mai e un minut. În cutia asta e bomba. Ceasul digital arată 42. Tic-tac. Broboane de sudoare. Telefon la specialist: care fir??? -Ăla roşu!!! Oroare: nu e niciun fir roşu!!!! 16, 15, 14, tic-tac. -Atunci ăla verde!!!!! Sunt 80 de fire, dar niciunul nu e verde. Tic-tac, 9, 8, 7. Poliţistul aruncă nervos mobilul. 5, 4, 3, 2. Taie un fir la întîmplare. Tic-tacul se opreşte. Secretara fericită îl îmbrăţişează. Îl sărută detaliat, el aşa-şi-aşa. Ies împreună. Jos, puhoi de presă. Fosta soţie e-n mulţime. Şeful e şi el, pleacă vinovat privirea. Copiii sunt mîndri. Interviuri, glorie. The end.”